Author: CCN
•7/11/2009 11:47:00 a.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. S.Albini nr.133 / 18 RO-400457 Cluj-Napoca
tel. 0744-576836 e-mail:office@ccn.ro web www.ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 119 / A / 1992 ========================================

Comunicat de presa:

EXPEDITIA CICLOTURISTICA "SCANDINAVIA 2009" LA START

- CCN din nou pe biciclete dincolo de Cercul Polar -

Vineri 10 iulie 2009 ia startul expeditia cicloturistica "SCANDINAVIA 2009", in cadrul careia, timp de doua saptamani, vor fi strabatuti pe bicicleta peste 1500 de kilometri de sosea prin Scandinavia, incepand de la Capul Nord si pana in sudul Norvegiei.

Vor fi cinci participanti, iar rolul de coordonator al actiunii ii revine lui Victor Batin, un experimentat membru al Clubului de Cicloturism "Napoca" (CCN), ce a participat si in trecut cu succes la diverse ture si expeditii pe bicicleta. El a declarat inainte de plecare ca asteapta demult aceasta ocazie de a pedala pe taramurile Nordului, unde soarele straluceste si la miezul noptii iar muntii inzapeziti coboara pana in ocean.

Ruta aleasa se desfasoara pe magistrala cicloturistica transeuropeana "EuroVelo 1", numita si "Ruta Coastei Atlantice", ce masoara in total peste 8000 de kilometri, din nordul Norvegiei pana in sudul Portugaliei. Traseul vizat este sectiunea nordica a acestei magistrale si totodata portiunea ei cea mai salbatica si spectaculoasa, dar si dificila, prin factorii de relief ( fiorduri adanci si serpentine ametitoare ce se catara pe versantii abrupti) si clima aspra ( mare parte din traseu desfasurandu-se la nord de Cercul Polar).

Pe langa scopul turistic, actiunea are si rolul de a promova utilizarea bicicletei ca vehicul recreativ si mijloc de transport ecologic capabil de acoperire a unor distante lungi, precum si starnirea unui mai mare interes public pentru vacante active si pentru cunoastrerea unor zone mai putin familiare locuitorilor Europei de Est dar foarte valoroase din punct de vedere natural si cultural.

De asemenea, tura vizeaza si documentarea "pe teren" cu privire la modul de implementare in Norvegia a proiectului Retelei Europene de Trasee Cicloturistice "EuroVelo", pentru a carui punere in practica in Romania militeaza si Clubul de Cicloturism "Napoca" de peste un deceniu. Nu in ultimul rand, tura are si un caracter aniversar, marcand un deceniu de la "Scandinavia `99" - prima expeditie cicloturistica organizata de CCN in nordul extrem al continentului european.

RADU MITITEAN
director executiv
, , , |
Bookmark and Share
This entry was posted on 7/11/2009 11:47:00 a.m. and is filed under , , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.