Author: CCN
•3/20/2008 11:55:00 p.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini 133/18 RO-400457 Cluj-Napoca
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF 5800675 Inregistrat MJ nr. 119/A/1992
=================================================

22 MARTIE - ZIUA MONDIALA A APEI:
DOLIU IN LOC DE SARBATOARE


FESTIVISM NEJUSTIFICAT

22 Martie a fost declarata de Organizatia Natiunilor Unite ca fiind Ziua
Mondiala a Apelor. In Romania, in ultimul deceniu, autoritatile au
tratat 22 martie ca zi de sarbatoare. "Apele Romane" organiza de fiecare
data reuniuni festive, expozitii, cocktailuri si conferinte de presa in
care prezenta celorlalte autoritati, presei, ONG-urilor si publicului o
imagine frumoasa despre starea apelor subterane si de suprafata din
Romania si isi zugravea in culori roz munca si realizarile, iar
celelalte autoritati ii dadeau dreptate, desi stiau sau trebuiau sa stie
ca realitatea este dramatic de diferita...

AUTORITATILE UNA SPUN SI ALTA FAC

Inundatiile din ultimii ani au fortat autoritatile sa recunoasca in
sfarsit deschis ca au fost o mare greseala realizarea pe scara larga de
desecari, taieri de meandre, indiguiri si alte lucrari de asa-zisa
"regularizare" a raurilor si ca ele trebuie nu doar stopata continuarea
pe acest drum, ci revenit mai aproape de starea naturala anterioara,
prin refacerea zonelor umede, facilitarea inundarii controlate a
anumitor suprafete la ape mari, dezincorsetarea raurilor etc. In
realitate insa aproape toate politicile si investitiile sunt in
continuare nu pentru renaturari si ecologizari, ci pentru reparatii si
consolidari de "lucrari de aparare" si pentru noi betonari, canalizari,
indiguiri, dragari, devieri si desecari.

CA LA NOI LA NIMENEA

In toate tarile dezvoltate, erorile anilor '50-'70 sunt regretate si se
incearca repararea lor, doar la noi nu se renatureaza cursurile de apa
si zonele adiacente, ci dimpotriva se continua incorsetarea raurilor,
betonarile si alte distrugeri ale ecosistemelor acvatice naturale care
asigurau in trecut echilibrul, desi este dovedit ca inundatiile din
ultimii ani sunt in mare parte consecinta directa a defrisarilor dar si
desecarii zonelor umede, indiguirii raurilor si altor lucrari
nechibzuite de asa-zisa "amenajare" si "regularizare". Ce daca
Directiva-Cadru Apa a UE impune tratarea apelor in primul rand ca
ecosistem - noi declaram public ca o transpunem dar in realitate facem
pe dos...

INCOMPETENTA DOMNESTE IN CONTINUARE

Politicile in domeniul apelor din Romania ultimilor 15 ani sunt generate
tot prin prisma viziunii inguste si demult depasite a inginerului
hidrotehnist al epocii comuniste, crescut in doctrina utilitarista de
tip "omul infrunta si invinge natura" si incapabil sa inteleaga ceva din
ecologie si biologia apelor, din legitatile naturale si din intelesul
modern al protectiei mediului. Aceste personaje vad lacurile si raurile
ca simpla masa de lichid si cred ca protectia suprema a calitatii apei
ar fi daca raul ar curge printr-un tub de sticla, sunt convinse ca este
cu atat mai bine cu cat un rau este mai mult "regularizat" si "amenajat"
si cred ca dirijarea unui parau printr-o albie artificiala betonata este
o sansa de a asigura apei o buna calitate, desi in realitate este o
condamnare la moarte.

CORUPTIA BLOCHEAZA REFORMA POLITICII DE APE

Exista si multi oameni competenti in autoritatile de mediu si in cadrul
Administratiei Nationale "Apele Romane", dar ei sunt tinuti departe de
parghiile decizionale sau li se impun decizii aberante, pentru ca
situatia actuala nu este generata doar de incompetenta unor demnitari si
functionari, ci in mare parte de coruptie. Mafia din domeniu
supravietuieste schimbarilor politice si infloreste, dictand in
continuare in favoarea unor grupuri de interese si impunand ca anumite
firme sa primeasca sume imense de bani publici, iar cum acestea stiu
doar sa proiecteze diguri si baraje si sa sape canale si sa toarne
beton, nu este de mirare ca aproape tot ce se face incalca grosolan
principiile de mediu, interesul public si nu in ultimul rand si
angajamentele fata de UE.

APELE - CODASE LA TRANSPARENTA

Administratia Nationala "Apele Romane" si-a dobandit o trista
notorietate de campioana a lipsei de transparenta. Putine structuri s-au
aratat in ultimii ani mai reticente la asigurarea accesului la
informatiile de interes public sau consultarea publicului in procesul de
luare a deciziilor decat Directiile Bazinale de Ape, desi pe langa
legislatia generala in domeniu ( Legea 544 / 2001 privind liberul acces
la informatiile de interes public, Legea 52 / 2003 privind transparenta
decizionala in administratia publica) exista legislatie specifica
detaliata si favorabila, dar care este prea putin aplicata. Site-urile
de Internet sunt sarace in date iar unele sunt de ani de zile "in
constructie"...

CACEALMAUA COMITETELOR DE BAZIN

Consultarea tuturor factorilor interesati si participarea lor la luarea
deciziilor in domeniul apelor, ar trebui sa aiba loc prin "Comitetele de
Bazin". Autoritatile au tergiversat din 1996 pana in 2000 emiterea
reglementarilor prevazute de Legea Apelor, apoi inca un an infiintarea
lor efectiva, ocazie cu care procedura de desemnare a reprezentantilor
ONG-urilor a fost masiv fraudata de autoritati iar de atunci s-a refuzat
orice corectare a acelui abuz si inlaturare a celor nereprezentativi.
Alegerile au fost nu doar nedemocratice ci si pentru un mandat nelimitat
(!) iar revizuirea aberantei reglementari in cauza este amanata din an
in an. Oricum Comitetele de Bazin nu au fost nicidecum "parlamente ale
apei" ci mai mult structuri nefunctionare, de forma, care doar aprobau
formal, fara dezbateri si fara modificari, toate propunerile Directiilor
Bazinale de Ape...

MARINARII PUN GAND RAU MARILOR RAURI

Desi Romania este semnatar al Conventiei Internationale privind
Protectia Fluviului Dunarea si s-a angajat sa realizeze Coridorul Verde
al Dunarii renaturand partial lunca cu zone umede distrusa prin desecari
in anii '70 si sa pastreze zonele care sunt inca apropiate de starea
naturala, Ministerul Transporturilor promoveaza un proiect megalomanic
de adancire a senalului navigabil, taierea multor ostroave si inchiderea
multor brate secundare ale fluviului, pe multe sute de kilometri, care
ar distruge ce a mai ramas din Dunare din punct de vedere ecologic si nu
numai. Dar vizate sunt si Muresul, Somesul, Siretul, Prutul, Oltul,
Argesul, Jiul, Ialomita si alte rauri, pe care politicieni iresponsabili
au decis sa fie amenajate ca si cai navigabile, desi nu au debitele
raurilor din tarile occidentale si deci ca sa devina navigabile vor
trebui transformate total, in simple canale, distrugandu-le din punct de
vedere ecologic.

RAURILE DE MUNTE - VICTIME ALE HIDROENERGETICII

Lacurile de acumulare, in special cele de mari dimensiuni sau in zona de
munte si lanturile de baraje au si multe consecinte negative complexe si
grave asupra mediului si nu numai, motiv pentru care in tarile
dezvoltate se recunoaste ca s-a exagerat in trecut, nu se mai prea fac
noi baraje si se regreta construirea anumitor baraje. In Romania, desi
raurile interioare au debite mici, s-au facut mari acumulari pe
majoritatea cursurilor de apa, adesea in lant si cu captarea si devierea
a sute de rauri pentru a aduce mai mult debit in acele lacuri de
acumulare, lasand practic seci nenumarate vai si creand grave
dezechilibre hidrologice si ecologice care acum abia incep sa se vada.
Cu toate acestea, se planuieste continuarea construirii numeroaselor
baraje in lucru sau proiect in 1990 si chiar noi lacuri de acumulare,
condamnand din punct de vedere ecologic si peisagistic ultimele rauri si
bazine care scapasera de furia "amenajarilor" hidroenergetice.

NICI ARIILE NATURALE PROTEJATE NU SUNT LA ADAPOST DE FURIA BETONISTICA A
HIDROTEHNICIENILOR

Nu scapa de setea de a turna beton si de a le artificializa nici raurile
din interiorul parcurilor nationale si naturale. Astfel, in Retezat se
continua lucrarile abuzive de captare a multor rauri si deviere
subterana a lor spre lacul Gura Apelor, in Parcul National Defileul
Jiului s-au inceput lucrarile la un baraj imens, in Parcul Natural
Gradistea de Munte - Cioclovina se incepe construirea unor hidrocentrale
pe raul Strei iar asemenea planuri incompatibile cu statutul de arie
naturala protejata sunt in rapida inmultire, desi Romania sta foarte
prost la protectia naturii si nu ar mai trebui sa isi permita asemenea
agresiuni...

CETATENII SUNT TINUTI DEPARTE DE APE

La nivel de declaratii, autoritatile romanesti recunosc ca trebuie "sa
ne intoarcem cu fata spre ape" si ca un contact mai strans a
cetateanului cu raurile si lacurile duce la mai mult respect si
protectie. In practica insa autoritatile concesioneaza malurile
lacurilor sau tolereaza constructii abuzive, vile si debarcadere,
ingradiri si blocari ale accesului public la maluri si pe plaje, desi
sunt prin lege proprietate publica si nu ar trebui sa fie rezervate
catorva potentati. In alte tari se faciliteaza accesul la mal, se reduc
pantele si se fac plaje si pajisti pe malul raurilor si lacurilor,
inclusiv in centrul marilor orase, si se amenajeaza debarcadere pentru
ambarcatii nemotorizate si locuri pentru scaldat, iar de-a lungul
malurilor se fac alei pietonale si piste pentru biciclisti, banci si
locuri de agrement. La noi dimpotriva, se inchid raurile intre ziduri
inalte verticale de beton care nu permit accesul la apa, se interzice
scaldatul, inotul, surfingul sau navigatia cu alte ambarcatii, in loc de
amenajare pentru pietoni sau biciclisti a coronamentului digurilor se
interzice orice tip de circulatie publica pe acestea iar malurile
raurilor in loc sa fie artera de baza peisagistica, turistica si
recreativa a orasului sunt canale si lazi de gunoi iar nici in afara
localitatilor nu este mai bine...

APELE SUBTERANE POLUATE SI SUPRAEXPLOATATE

Apele subterane sunt o mare bogatie a unei tari, mai ales in conditiile
Romaniei, amenintata de schimbarile climatice (in multe judete din sudul
si estul tarii putandu-se vorbi deja nu doar de aridizare ci chiar de
tendinte de desertificare) dar care pe de alta parte are circa 1/ 3 din
apele minerale ale Europei si alte avantaje pe care risca sa le piarda
prin persistenta si amplificarea poluarii apelor subterane. Poluarea cu
nitrati din surse agricole ramane in multe zone o problema grava si ia
din nou amploare prin persistenta sau reluarea unor practici agricole
iresponsabile. In alte zone avem in continuare contaminari ale apelor
subterane cu metale grele sau radioactive, hidrocarburi, pesticide, alti
poluanti persistenti organici etc. din cauza mineritului, exploatarilor
petroliere si depozitarii necontrolate a deseurilor si altor surse.
Multe sunt poluari istorice, pentru inlaturarea carora nu s-a facut
nimic in ultimii 15 ani, iar multi mari poluatori sunt tolerati in
continuare platind doar penalitati si amenzi modice. In plus, multe
rezerve subterane de ape sunt supraexploatate si risca epuizare sau
contaminare daca se continua in stilul actual.

POLUAREA INDUSTRIALA A APELOR DE SUPRAFATA RAMANE O MARE AMENINTARE

Autoritatile se lauda adesea ca s-a imbunatatit semnificativ calitatea
apei multor rauri fata de perioada dinainte de 1989 si lasa sa se
inteleaga ca ar fi meritul lor. Este adevarat ca se face o monitorizare
mult mai stricta, dar imbunatatirea situatiei este doar conjuncturala si
este cauzata de colapsul industriei dupa 1990. Cum acum aceasta revine
in forta, reapar si sursele industriale de poluare iar autoritatile nu
par pregatite sa faca fata provocarii, mai ales ca sunt surse de poluare
mult mai multe si diverse. De fapt ele nu au disparut niciodata in cazul
apelor, pentru ca platformele industriale abandonate nu au fost
ecologizate si au fost o sursa continua de poluare grava, nemediatizata
pentru ca nu mai exista poluatorul care sa fie aratat cu degetul si
amendat simbolic dar cu multa mediatizare ca publicul sa creada ca
statul aplica cu adevarat legile. Sa ne amintim numai de catastrofa de
la platforma Metadet, cand tone de cianura s-au scurs in Prut
otravindu-l.... Cine isi mai aminteste?

MINERITUL CA INAMIC AL APELOR

Mineritul a fost si ramane una dintre cele mai grave amenintari, mai
ales in modul cum s-a practicat si se mai practica in Romania. Carpatii
sunt plini de galerii miniere abandonate si inundate sau din care ies si
se varsa neepurate in rauri si lacuri debite mari de ape de mina extrem
de toxice.... Sute de mari halde de steril neconsolidate si nevegetate
stau in bataia ploilor, neprotejate si supravegheate adecvat sau chiar
complet abandonate, din care apele dizolva si duc cu ele in aval
cantitati mari de metale grele, substante radioactive, acizi si alti
poluanti. Catastrofele de la Baia Mare si Novat sunt doar varful
aisbergului fata de ce se poate intampla in alte cazuri, de exemplu daca
s-ar realiza proiectul minier Rosia Montana. Sume enorme din bani
publici s-au cheltuit pentru programul de inchidere si ecologizare a
minelor, sume in cea mai mare parte risipite din cauza coruptiei dar in
concret nu s-a rezolvat mai nimic pe linie de mediu...

EPURAREA APELOR UZATE MENAJERE MAI ARE DE ASTEAPTAT

In tarile civilizate si carora le pasa de mediu si de sanatatea
oamenilor nici nu se pune problema sa existe alimentare centralizata cu
apa curenta, in casa, fara sistem adecvat de canalizare si epurare a
apelor uzate. La noi chiar si in ultimii ani s-au aprobat numeroase
proiecte de acest fel, desi era nu doar neecologic ci si ilegal.
Problema nu e doar in mediul rural, ci si in orase. In marile orase avem
zone intinse fara canalizare iar statiile de epurare sunt departe de a
fi la standarde. In orasele mici adesea chiar lipsesc sau functioneaza
mai mult pe hartie, astfel ca apele din milioane de WC-uri ajunge
neepurata sau insuficient epurata in raurile tarii si ne miram apoi de
problemele de mediu si de sanatate care nu se mai sfarsesc. In loc ca
problema sa fie o prioritate nationala absoluta, autoritatile aproba in
continuare constructia a zeci de mii de vile in zone fara canalizare,
extinderea oraselor desi nu au bani de echipare edilitara a strazilor
din zone centrale, iar pentru epurarea apelor uzate "solutia" a fost
mereu amanarea si negocierea de perioade de tranzitie de decenii intregi
cu Uniunea Europeana pe motiv ca mai repede nu putem indeplini
conditiile de epurare a apelor uzate, desi se pare ca de fapt nici nu
vrem...

ALIMENTAREA CU APA PE O DIRECTIE PERICULOASA

Un procent semnificativ din populatia Romaniei nu are acces la apa
potabila de buna calitate, pentru ca in fantani ajunge apa din panza
freatica contaminata cu nitrati si alte substante din excesul de
fertilizanti utilizati in agricultura sau din latrinele amplasate prea
aproape de fantani, dar si din poluarile industriale istorice. Dar nici
in cazul sistemelor centralizate de alimentare cu apa situatia nu este
peste tot satisfacatoare. Ingrijorarea cea mai mare o produce insa
directia spre care ne indreptam: In loc sa fie protejate sursele de apa,
ele sunt lasate sa se degradeze si apoi se aduce apa din alta parte, de
tot mai departe si cu costuri tot mai mari, sau se investesc sume uriase
in tehnologii scumpe de tratare a apei in loc sa se previna poluarea
sursei. Ca exemplu, Clujul, in loc sa isi protejeze sursele de apa
Floresti si Gilau, le lasa sa se degradeze si le abandoneaza succesiv,
mutand priza de apa pentru statia de tratare Gilau spre amonte, initial
pe lacul Somesul Cald si acum pe Tarnita, iar ca tratare a apei, in loc
de investitii in calitate, s-a investit in cantitate, obtinand o
capacitate de productie mult mai mare decat necesarul, iar acum, pentru
a recupera investitia, trebuie gasiti clienti si transportata apa spre
alte judete, care vor abandona actualele lor surse de apa, cu un pret
enorm si pentru oameni si pentru mediu.

EPITAF PENTRU APA

Contrar aparentelor, Romania este o tara saraca in apa. Iar saracia se
va accentua in contextul defrisarilor masive, urbanizarii, schimbarilor
climatice, reluarii irigatiilor pe mari suprafete si mentinerii si
continuarii desecarii putinelor zone umede ramase. Iar protectia
calitatii rezervelor sarace de apa pe care le are Romania nu pare o
prioritate pentru guvernanti. Organizatia Mondiala a Sanatatii si
Programul Natiunilor Unite pentru Mediu avertizeaza demult ca se apropie
o criza mondiala a apei, dar noua nu ne pasa. Celelalte state din UE
depun eforturi pentru a implementa Directiva-Cadru Apa, noi o
implementam doar pe hartie si in declaratii politicianiste. Aplicam
politica "dupa noi potopul" desi declaram ca ne gandim la generatiile
viitoare. Politicienii si autoritatile declara ca nu le plac apele
tulburi la propriu, dar la figurat par sa se straduiasca din greu sa
ramana tulburi, ca sa nu se vada cine sunt pestii cei mari, pe unde se
invart, pe cine mananca si cine e urmatoarea lor victima. De fapt nici
nu ar trebui sa se ascunda, pentru ca este tot mai clar ca victime
suntem in final cu totii....

DIRECTOR EXECUTIV,
Radu Mititean


NOTA:
Textul de mai sus, elaborat in 2007 este, din punct de vedere al formei
/ limbajului / terminologiei un pamflet, destinat publicului si presei,
si prin urmare s-au utilizat si unele hiperbole sau exprimari mai
absolutizante sau nu foarte riguroase, precum si unele concluzii si
opinii subiective, specific jurnalistice. Din punct de vedere al
fondului, al esentei ideilor critice si exemplelor utilizate,
textul este obiectiv si corect si toate elementele criticate pot fi
la cerere detaliate, explicate si sustinute de noi cu argumente si
dovezi riguroase din punct de vedere juridic si stiintific, fiind
rezultatul unor indelungate cercetari proprii si documentari
aprofundate, teoretice si practice, in tara si la nivel international.
, |
Bookmark and Share
This entry was posted on 3/20/2008 11:55:00 p.m. and is filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.